CONSTRUIM CELE MAI MARI VISURI

Scurt istoric


După 20 de ani de existenţă, dacă mergeţi astăzi prin Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Craiova, Iaşi, etc. cu tramvaiul aţi pătruns deja, poate chiar fără să ştiţi într-o lume construită deja de 20 de ani şi de MARI VILA COM S.R.L. Sunt mulţi cei care ne cunosc, în primul rând partenerii şi clienţii noştri, însă mulţi alţi oameni se bucură de realizările noastre fără să ne ştie.
Liniile de tramvai nr.41, 35, 32, 19, 40, 23, 7, 8, etc., spitale, şcoli, aşezăminte bisericeşti, sedii de televiziune şi instituţii financiar-bancare, diferite alte construcţii  edilitare publice, multe au trecut prin mâinile noastre înainte de a fi azi ceea ce sunt.
O forţă a calităţii, a cuvântului respectat, a experientei dobândite de o echipă de valoare, în mare parte neschimbată în peste 20 de ani de existenţă.
4În anul 1994, a fost înfiinţată S.C. MARI-VILA COM S.R.L., desprinzându-se din ASO VILA, de la care a preluat personalul şi mijloacele fixe. Noua societate a continuat activitatea în domeniul construcţiilor şi al producţiei industriale.
4În anul 1996, a început producţia de tâmplărie din aluminiu, pe o linie completă de prelucrare - import Italia. În acelaşi an a început producerea de piese cale de rulare tramvai, iar din anul 1997 au început să fie executate lucrări edilitare (reţele apă şi canal) şi lucrări de reabilitare cale tramvai.
4În anul 1997, a început construirea, în regie proprie, a unui sediu de firmă (350 mp) şi a două hale de producţie (910 mp) pe un teren de 17.500 mp, situat pe platforma industrială Dudeşti. Aceste obiective au fost date în folosinţă în anul 1998, iar în anul 2000, au mai fost construite două hale de producţie cu o suprafaţă totală de 910 mp.
4În prezent, progresăm învăţând din succese şi din greşeli. Trăim din plin bucuria de a fi un participant activ în crearea unui mediu urban dinamic şi modern. Acesta este felul nostru de a fi: un partener de cursă lungă care clădeşte valori durabile împreună cu partenerii noştri, prin proiectele complexe din diverse domenii, pe care le finalizăm la nivelul exigenţelor partenerilor şi clienţilor noştri.
Marile proiecte în care am fost, suntem şi vom fi angajaţi, în domenii extrem de diverse, reprezintă pentru noi provocări pe care le depăşim graţie principalelor noastre atribute: oameni experimentaţi, tehnologii moderne, forţa financiară.

 

01

ScurtISTORIC

>>
Principalele lucrări de construcţii industriale şi civile, de reabilitare cale
02

CINESUNTEM

Suntem o echipă de aproape 250 de angajaţi şi ne mândrim cu
03

CertificariISO

>>
Liderii MARI VILA COM S.R.L. s-au preocupat activ de promovarea unei